Despre studioul de videochat

Studio de videochat

Fie că-ți dorești să lucrezi într-un studio de videochat sau să dezvolți o afacere în acest domeniu credem că mai întâi este potrivit să aloci timp pentru a înțelege mai bine ce înseamnă acest lucru. În acest articol vei găsi informații legate de sumele de bani de care vei avea nevoie la început, importanța echipei din cadrul studioului de videochat, abordarea prezenței online și a strategiei de marketing și recomandări legate de modul de colaborare cu modelele de videochat.

Ce este un studio de videochat?

Din punct de vedere legal în spatele unui studio de videochat stă o entitate juridică sub forma unui SRL, PFA, ÎI. Pe urmă, avem locația fizică în care se desfășoară activitatea care poartă denumirea Brandului. Parte din acest Brand sunt modelele de videochat și echipa din cadrul studioului care are ca scop susținerea și îndrumarea modelelor. Până aici totul pare simplu, din acest motiv vă invităm să citiți următoarele rânduri în care vom intra în detalii despre fiecare etapă și aspecte care stau în spatele unui studio de videochat.

Ce trebuie să iei în calcul dacă dorești să deschizi un studio de videochat?

Dacă te gândești cu seriozitate la posibilitatea de a deschide un studio de videochat atunci ar trebui să iei în calcul următoarele aspecte:

  • Care sunt costurile pentru a deschide un studio de videochat

Pentru a deschide o afacere, indiferent de domeniu, ai nevoie de capital financiar. Pentru un studio de videochat este nevoie să iei în calcul costurile pentru înființarea firmei, amenajarea studioului din punct de vedere estetic, achiziționarea echipamentelor video / audio / iluminat profesionale care să te ajute să pui în valoare modelele și costurile recurente care pot fi generate de locația fizică a studioului de videochat.

  • De câți membri am nevoie în echipa care va ajuta modele de videochat în cadrul studioului

Ca în orice afacere, o resursă foarte importantă este omul, dacă nu chiar cea mai importantă. Din acest motiv este important să înțelegi că în echipă, evoluția companiei este cu siguranță mai eficientă și poate să aducă rezultate benefice pe termen lung pentru tine, membrii echipei din cadrul studioului de videochat și modelelor de videochat.

  • Care este strategia de Marketing și Branding pentru studioul de videochat

În momentul de față există competiție uriașă în această industrie dar asta nu înseamnă ca este imposibil să-ți faci propriul studio de videochat de succes. Ai nevoie de un Brand care să comunice cu ușurință cu modelele de videochat și de o strategie de marketing care să transmită mesajul Brandului studioului tău de videochat

  • Cum voi aborda colaborarea cu modelele din cadrul studioului de videochat

Colaborarea cu modelele de videochat este cea mai importantă etapă din planul strategic ce va sta în spatele studioului de videochat pe care dorești să-l înființezi. Fiecare model va avea alte nevoi, abilități sau limitări iar tu va trebui să le înțelegi și să le sprijini pe toată perioada colaborării.

 

Care sunt costurile pentru a deschide un studio de videochat

Costuri pentru înființarea firmei care va oferi cadru legal studioului de videochat

Primul lucru la care recomandăm să te gândești, este partea legală din acest domeniu, mai ales că în România avem cadru legal pentru activitatea cu care se ocupă un studio de videochat. Înființarea unei entități juridice sub forma unui SRL, PFA sau ÎI se poate realiza sub următoarele coduri CAEN : 6311, 6420, 5261, 9329, 521002, 312201, 413316, 342907 și 347106 ( aceste coduri CAEN și cadrul legal sub care poate funcționa un studio de videochat pot suferii modificări în momentul în care citești aceste informații, recomandăm să te adresezi unui specialist pentru a fi la curent cu informațiile de actualitate ). Poți opta sa te ocupi personal de această etapă sau să apelezi la serviciile unei firme specializate; pentru această variantă trebuie să suporți costurile firmei respective plus taxele către instituțiile publice care se ocupă de înregistrarea unei firme. Noi recomandăm sa apelezi la o firmă pentru a beneficia de consultanță și a primi lămuriri legate de toate aspectele ce țin de gestionarea unei firme. După parcurgerea acestei etape vei dobândi cunoștințele necesare pentru a putea administra firma într-un mod eficient și constructiv.

Costurile pentru înființarea unei firme care să ofere cadru legal studioului de videochat pot fi cuprinse între 150 – 600 EURO. Diferența mare între cele doua marje este dată de decizi ta, fie înființezi firma singur fie cu ajutorul serviciilor unei firme specializate.

Investiții pentru amenajare studioului de videochat din punct de vedere al designului interior

Amenajarea designului interior al unui studio de videochat este o etapă foarte importantă. Gândește-te la această etapă din perspectiva studiilor făcute asupra eficienței crescute cu care își desfășoară activitatea angajații unei companii care au parte de o ambianță plăcută și bine gândită la locul de muncă. Cu cât angajații se simt mai bine și au parte de mai mult confort, cu atât aceștia vor avea performanțe mai ridicate. Același principiu trebuie să-l aplici pentru membrii echipei din cadrul studioului de videochat și al modelelor de videochat.

Fiecare membru al echipei are nevoie de un cadru specific pentru a-și desfășura eficient activitatea, rolul moderatorului care se ocupă cu sprijinirea și coordonarea modelelor are nevoie de un birou separat și intim, specialistul care se ocupă de machiaj are nevoie de lumină bună și spațiu pentru produsele de machiaj, persoana care se ocupă de îmbunătățirea și dezvoltarea abilităților de comunicare în limba engleză are nevoie de intimitate pentru a se putea concentra la fiecare model în parte. Ai înțeles ideea, fiecare membru care face parte din echipa studioului de videochat are nevoi specifice la care tu trebuie sa fi atent.

Pentru modelele care vor colabora cu studioul de videochat trebuie să alocăm o și mai mare atenție când vine vorba de amenajarea interioară a acestuia. Gândește-te la activitatea lor ca la realizarea unui film, moderatorul are rol de regizor, modelele joacă un rol pentru a transmite emoție publicului iar camerele unde acestea își desfășoară activitatea sunt precum un platou de filmare. Dacă privești din această nouă perspectivă înțelegi că pentru a realiza un film bun ai nevoie de platouri de filmare care să reflecte în detalii imaginea de ansamblu a scenei și să ajute punerea în valoare a rolului pe care actorul îl joacă. Din acest motiv timpul și bugetul alocat realizării designului interior al camerelor din cadrul studioului de videochat în care modelele vor petrece timp trebuie să fie primul punct din lista organizării unui studio de videochat.

Costurile pentru realizarea designului interior dintr-un studio de videochat sunt dificil de estimat pentru că trebuie să luam în calcul dimensiunea locației, numărul de camere destinate modelelor, spațiile unde membrii echipei își desfășoară activitatea și alegerea calității materialelor și mobilierului folosit. Cu toate acestea, să presupunem că avem un studio de videochat cu un număr de 6 camere destinate modelelor, 2 spații destinate membrilor echipei, spațiile comune cum ar fi bucătăria, băile, spațiul de socializare și alegem să folosim materiale și mobilier de calitate medie spre înaltă. Bugetul estimat pentru această investiție din cadrul studioului de videochat se poate încadra între 40.000 și 80.000 EURO

Investiții în echipamentele IT, de videoconferință și de lumina ambientală

O altă etapă importantă este alegerea echipamentelor cu care vor lucra modelele din cadrul studioului de videochat. La alegerea PC-urilor este necesar să fi atent la configurație. Ai nevoie de un sistem performant care să ajute sa transmiți date repede si în volum mare. Să nu uităm că facem videostream iar în prezent se realizează cu camere Full HD, 2K sau 4K. Un PC care sa satisfacă aceste cerințe poate avea un preț cuprins între 1000 – 2500 euro . PC-ul pentru studioul de videochat este doar vârful din iceberg. Următorul pas este să iei în calcul camera web, luminile profesionale echipamentele de rețelistică ( ai nevoie cel puțin de un router profesional pentru a avea viteză constantă la internet indiferent câte PC-uri ai conectate ) și nu în ultimul rând, profesioniștii care se ocupă de montarea și setarea echipamentelor.

Una peste alta, pentru a pune la dispoziție unui model tot echipamentul tehnic de care are nevoie pentru a face performanță putem spune că vom avea un cost de 4000 – 6000 euro pentru fiecare cameră.  

Costuri recurente pentru studioul de videochat – chirie, utilități, internet

Acum că știm care sunt costurile în mare pentru investiția pe care trebuie să o faci pentru a pune bazele unui studio de videochat rămâne să discutăm despre cheltuielile recurente. Cum scrie și în subtitlu costurile recurente sunt chiria, utilitățile și serviciile de internet.

Am separat serviciile de internet dintr-un motiv bine întemeiat pe care o să-l explicăm imediat.

Să începem cu chiria. Pentru acest subiect este dificil să facem o estimare pentru că fiecare județ din România are alte prețuri la chirii și acest cost este direct influențat de numărul de camere pe care dorim să le avem în cadrul studioului de videochat. Cu alte cuvinte, suprafața locației și județul dictează prețul chiriei. Cu toate acestea vom face o estimare cu ajutorul exemplului de mai sus a unei posibile configurări de studio de videochat și putem spune că vom avea nevoie de 2000 – 4000 euro pe lună doar pentru chirie.

Costul utilitățile sunt raportate direct la suprafața pe care o are studioul de videochat. Apa, gazul, curentul electric și serviciile de salubritate pot constitui un cost mediu lunar ( am luat în calcul ca iarna vom avea un cost mult mai ridicat la gaz și electricitate ) de 1000 – 3000 euro

Și acum să explicăm de ce am separat costul serviciilor de internet de pachetul de utilități. Pentru că în cadrul studioului de videochat se face live streaming, este evident că avem nevoie de servicii de înaltă performanță și calitate de la operatorii locali ce ne pot oferi conexiune la internet. În principiu este necesar să faci un calcul de MB folosiți de fiecare PC în parte, în acest mod înțelegi ce lățime de bandă ai nevoie pentru a acoperi volumul de informații pe care urmează să-l transmiți din cadrul studioului în același timp și viteza cu care se vor transmite aceste informații. Și încă un lucru foarte important este legat de garanțiile pe care furnizorul ți le poate oferi pentru viteza și stabilitatea internetului, doar nu vrei să cadă netul când modelul va intra în live stream. O estimare de cost este situată undeva intre 500 – 2000 euro.

 

Să răspundem la întrebarea ; Cât costă să faci un studio de videochat?

Investiția inițială este între 64 000 euro și 116 000 euro. Costurile recurente sun cuprinse între 5500 și 12 000 euro. În aceste costuri nu găsim cheltuielile destinate prezenței online și a strategiei de marketing

 

Echipa/oamenii din cadrul studioului de videochat

Administratorul/managerul studioului de videochat si ce atribuții are

În funcție de abordarea ta, poți să decizi să angajezi un manager pentru studioul tău de videochat sau să-ți sufleci mânecile și să te implici direct în această activitate. Ambele abordări au plusuri și minusuri și este foarte dificil să-ți recomandăm o direcție. Indiferent de ce decizi, cu siguranță putem spune că vei fi implicat direct într-un fel sau altul.

Dacă ne uităm la denumirea acestei funcții putem spune că este destul de evident ce atribuții are persoana care o ocupă. El este omul care va lua cele mai importante decizii și care va gestiona toți membrii echipei și colaborările cu partenerii externi. Dacă te hotărăști sa angajezi pe cineva pentru acest post credem că va fi destul de dificil să găsești omul potrivit, chiar dacă înțelege ce înseamnă managementul are nevoie de experiență în domeniu. Din acest motiv majoritatea studiourilor de videochat sunt conduse de proprietarii acestora.

Moderatorul care sprijină modelele în timpul activității

Moderatorul studioului de videochat are rolul de a sprijinii și îndruma modelele, în special pe cele care sunt la începutul lor în carieră. Acesta deține un rol important pentru că poate ajuta un model atunci când aceasta are trac sau pur și simplu nu mai știe ce să facă în timpul livestream-ului. Caută persoane cu experiență sau modele de videochat care s-au retras din activitate.

Colaboratorii externi cu care lucrează un studio de videochat

Deoarece există posibilitatea să lucrezi cu modele începătoare, recomandăm să aduci în echipa studioului de videochat un profesor de limba engleză pentru a le ajuta să-și dezvolte abilitățile de comunicare cu utilizatorii, un make-up artist care la început să le machieze și să le învețe câteva trucuri. In anumite cazuri, un psihoterapeut poate fi de mare ajutor atunci când modelelor le scade stima de sine, să nu uităm că trăim într-o societate răutăcioasă care de abia așteaptă să eticheteze pe cineva.

În timp, toți acești colaboratori externi pot deveni parte din cadrul echipei studioului de videochat și pot fi integrați și angajați.

Nu am uitat de cele mai importante persoane care vor face parte din echipa studioului, sunt destul de multe de vorbit pe acest subiect și am hotărât să le alocăm spațiul necesar la finalul acestui articol.

 

Brandul și identitatea din piață

Imaginea pe care o dezvolți pentru studioul de videochat

Cum spuneam pe la începutul acestui articol, în piață sunt destul de multe studiouri de videochat, unele având prezență strict locală iar altele cu o prezență la nivel național. Dacă te gândești pentru o clipă, în orice industrie există competiție și piața poate fi ușor saturată de ofertă, dar acest lucru nu ar trebui să te oprească să dezvolți o afacere.

Imaginea pe care o vei dezvolta pentru studioul tău de videochat joacă un rol extrem de important pentru a te putea poziționa corect în piață. O analiză asupra competiției este primul pas, iar următorul ar fi să cauți o agenție de marketing care să te ajute în dezvoltarea brand-ului. Nu recomandăm sub nici o formă să începi sa dezvolți de unul singur identitatea de brand a studioului tău de videochat decât dacă ai experiență în acest domeniu. Dacă apelezi la o agenție, ține cont de faptul că aceștia pot avea moduri diferite de abordare a realizării unui brand, costuri diferite pentru serviciile oferite și tot așa mai departe.

Strategia de marketing

După dezvoltarea brandului va trebui să începi să faci “gălăgie” în mediul online. Modul cel mai eficient de a realiza acest lucru poate veni tot din partea agenție de marketing cu care ai început colaborarea. Drept urmare, când alegi colaboratorii care să te ajute în dezvoltarea prezenței online a studioului tău de videochat, încearcă să afli dacă-ți pot oferii susținere pentru toate etapele ce țin de dezvoltarea strategiei de marketing.

 

Colaborarea cu modelele în cadrul studioului de videochat

Am lăsat acest capitol la final pentru că din punctul nostru de vedere este cel mai important și delicat. De multe ori perspectiva modelelor asupra a ce se întâmplă în spatele camerei web este departe de realitate pentru că în media s-a generalizat extrem de mult. Este adevărat ce se vorbește despre nuditate, dar nu în totalitate și rareori se menționează că există și alte tipuri de interacțiune cu utilizatorii. Un alt lucru foarte important este modul în care societatea a stigmat modelele de videochat, dar atunci când o vedetă precum Kim Basinger, Madonna, Cindy Crawford, Sharon Stone, Drew Barrymore, Charlize Theron, Naomi Campbell, Mariah Carey, Lindsay Lohan și multe altele, au acceptat să se pozeze nud în Playboy. Societatea nu a mai avut nici-o problemă, mai mult au cumpărat revistele și nu în puține cazuri apăreau știri la televizor cu vedetele care s-au pozat pentru această revistă.

Transparența, comunicarea și relația cu modelele din studioul de videochat

Acest subiect este simplu de abordat, nu ascunde informații care le privesc într-un mod direct pe modelele care lucrează în studioul tău de videochat. Stabilește clar care este modul de colaborare fie că vorbim de angajare sau de colaborare contractuală. Explică de la început care sunt comisioanele lor, cum pot urmării banii pe care acestea îi fac și ce beneficii directe au de la studioul de videochat. Fii atent la nevoile lor chiar dacă sunt situații în care modelele nu le verbalizează, ia inițiativa de a le recomanda să se deschidă către comunicare. Oferă-le intimitate, confidențialitate și sprijin și construiește relația ta cu modelele, bazată pe aceste criterii.

Nu uita, modelele studioului de videochat sunt cele mai importante pentru afacerea ta.

 

Dacă ai citit acest articol pentru că-ți dorești să faci un studio de videochat, sper că informațiile sunt utile și că te vor ajuta în luarea unei decizii. Dacă ești una din multele persoane care dorește să înceapă să lucreze în acest domeniu sper că am reușit să-ți oferim informația necesară pentru a te ajuta să decizi asupra modului în care vrei să lucrezi în industrie, pe cont propriu sau cu suportul și sprijinul unui studio de videochat.

Știm ce simți și te înțelegem. Oferă-ți o șansă, este posibil să te îndrăgostești de ceea ce vei face.